În perioada 23 - 29 august, în Bucureşti, are loc ediţia pilot a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei, la care sunt invitaţi să participe tineri din peste 10 state europene. Printre evenimentele care vor avea loc cu această ocazie, se numără şi vernisajul expoziţiei ”56 Route #againstviolence” a artistei Carmen Emanuela Popa.

Despre Carmen Emanuela Popa se poate spune că este o artistă completă care, prin piesele pe care le creează, înglobează de fiecare dată, o întreagă filosofie în care fiecare om, fiecare anonim se poate regăsi. Popa este deja cunoscută peste hotare, având prezentări în marile capitale ale lumii precum Paris sau Rusia, în ţară fiind deja un nume de referinţă. În cadrul ediţiei pilot a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei, Carmen Emanuela Popa va prezenta o colecţie care va sta drept reper vizual al evenimentului ce se desfăşoară între 23 şi 29 august. Astfel, expoziţia ”56 Route #againstviolence ” semnalează luarea de poziţie, de atitudine împotriva extremismului şi violenţei, dar şi nevoia de confort afectiv necesară tuturor

Adevărul.ro:  Cine este Carmen Emanuela Popa, creatoarea ”56 Route #againstviolence”?

Carmen Emanuela Popa: Ce bine ar fi dacă am putea vorbi mai des despre ceea ce suntem şi unde este patria sufletului nostru. Despre drumul ideal, pe care îl avem mereu cu noi, care seamănă cu o autostradă cu patru benzi a sinelui, putem discuta decât dacă avem propriile semne de ghidaj, iar acestea se dobândesc prin recunoaşterea tuturor valorilor personale dar şi cu ajutorul anturajului spiritual, datorită căruia îţi fixezi propriile convingeri.  56 Route este o simbolistică a drumului. Denumirea este o derivaţie a celebrului 66 Route, care, pentru mine, în adolescenţă era un brand extrem de sonor, deşi atunci nu încercam să desluşesc vreo conotaţie figurativă. Ideea conceptului a venit în momentul în care, brusc, am vizualizat un tandem estetic între un semn de circulaţie şi un detaliu decorativ de inspiraţie baroque. Aşa au apărut primele schiţe ale colecţiei, apoi şi denumirea.

Omul contemporan este dependent de semnele de ghidare, pentru a se putea orienta şi pentru a păstra o anumită armonie de conduită în societate, existând astfel tendinţa de a acţiona mecanic şi de a lăsa loc stereotipiei să îi coordoneze cotidianul.” Făcând o paralelă cu habitatul său interior, cu drumurile sale care converg într-un singur punct, acela al concretizării idealului, reperele de ghidare sunt de cele mai multe ori diferite, de la o fiinţă umană la alta.

  Astfel încât avem nevoie de un GPS propriu, un termen pe care l-am vehiculat încă de la începutul descrierii colecţiei şi despre care vă voi vorbi mai pe larg, pe parcursul discuţiei noastre. Personal, dispun de aceste semne de ghidare şi toate sunt distribuite rectiliniu, ca un fel de localităţi prin care trec, pentru a vedea în final pancarta cu denumirea locului destinaţiei, un oraş - tărâm pe care îl poţi decât intui, dar niciodată concretizat într- o imagine. Momentul culminant este atunci când GPS-ul îţi spune că ai ajuns la destinaţie. 

Am învățat de la Picasso, că a ajunge la destinație, trebuie sa viețuiești într-un spectacular city al propriei ființe. Casele noastre mărețe, această splendoare irevocabilă, acest univers, pe care fiecare dintre noi îl deținem, și nu trebuie decât să avem curaj să vorbim despre el.

De ce titlul 56 Route pentru acest proiect? Are legătură cu anul aderării României la UNESCO?

Este o simplă și fastuoasă coincidență. Într-adevăr ’56 este anul aderării României la UNESCO, și am fost profund emoționată, când am aflat acest lucru. Conceptul colecției s-a integrat perfect în proiectul UNESCO ’s Academy of Young Women, The fight against xenophobia, extremism and aggression, ele fiind două entități care au fuzionat și s-au completat una pe cealaltă. Îmi amintesc că, în momentul în care am publicat filmul colecției, care este, de altfel, subiectul unui manifest feminist, o tânără din mediul virtual mi-a trimis un mesaj și mi-a spus că filmul a avut un impact foarte puternic asupra ei și că poate acum înțelege importanța unei lupte reale, întrun context al discriminării, din păcate, extrem de vizibil în lumea contemporană. 

De ce elemente de circulație pentru a transmite mesajul împotriva agresiunii?

Lumea în care ne manifestăm discursurile interioare este din ce în ce mai preocupată de aspectul omului prezent la vedere, este o lume a glossy-ului și a superficialității emoționale, a abandonului afectiv și de selecție a parteneriatelor de orice natură, după criterii pragmatice, o lume a vitezei și în același timp, al riscului deraierii, sub toate formele. Semnele de circulație din lumea reală capătă acum sens metaforic și figurat, în câmpul nostru decizional, atunci când ne referim la relaționarea interumană. Astfel că semne precum Stop, Cedează trecerea, Atenție la accidente!, se pot converti direct conceptual, în aria personală de acțiune. Celălalt trebuie să știe

și să ia în serios aceste pancarte, în momentul în care ele sunt afișate, în semn de auto-apărare și al unui tip de confort afectiv, de care ființa umană are permanentă nevoie. Sunt necesare aceste semne de circulație, în socializările extinse pentru o protecție a unei metafore augmentate, care este sufletul uman. 

Urbanul poate fi confundat cu Paradisul, doar în momentul în care, semnele de ghidaj vor fi sentimentele, altruismul, compasiunea, toleranța, care, toate, compun o singură pancartă destinală, care este mai departe, iubirea.

Care au fost provocările integrării unui mesaj atât de puternic înr-o colecție de haine?

Încă de la începuturile mele artistice, am fost atrasă de latura plastică și dramatică a reprezentării conceptelor, iar la baza uniunii  mele cu arta, stă pictura. Valențele conceptual - filosofice pe care le atribui obiectului vestimentar, converg către un personaj care dorește să își etaleze lumile interioare, astfel această abordare capătă tridimensionalitate, fiind mai aproape de percepția directă a spectatorului. În acest context, haina, care îmbracă un subiect uman, nu îmbracă exteriorul, ea îmbracă interiorul său. Iar dacă mesajul este puternic, înseamnă că vocea sa este puternică. Astfel, mi-ar plăcea să existe un semn la vedere: Atenție! pentru cei care au nevoie stringentă de ajutor.

Cum a fost primită colecția de vizitatorii de la Art Safari?

A fost o onoare și o bucurie să expun în acest spațiu atât de generos al artei contemporane, cum este Art Safari București. 56 Route a avut un loc privilegiat în acest pavilion expozițional, dat fiind locația, și anume Sala Art Safari Dialogue / CNR UNESCO / Elite Art Gallery. În deschidere au participat personalități din partea celor trei instituții, precum și criticul de artă Mihaela Varga, care a făcut o analiză extrem de elogioasă la adresa colecției și a activității mele, în general,

expunerea sa culminând cu un citat din Abraham Lincoln: Dumnezeu trebuie să fi iubit oamenii de rând, din moment ce a făcut atâția. O referire directă la omul anonim pe care, în lucrările mele, l-am adus în prim plan, în background-ul unei opulențe exacerbate a societății actuale. A fost un public numeros, cu remarci pozitive și surprinzătoare, semn că arta provoacă o formă de legătură tangențială, corp la corp, prin care se face un schimb intens de emoții, de altfel o caracteristică esențială a obiectului de artă.

Cum ați ajuns să expuneți în cadrul proiectului UNESCO's ACADEMY OF YOUNG WOMEN -The fight against Xenophobia, Extremism and Aggression?

Această colaborare a venit în momentul în care am lansat colecția 56 Route, pentru primăvară / vară 2017, concept manifestat sub semnul retoricii existențiale, și în special sub cel al siguranței, de care are nevoie, din ce în ce mai mult, omul contemporan, și, mai ales, femeia acestui început de mileniu. 

Obiectivele Proiectului Internațional inițiat de Comisia Națională a României pentru UNESCO,  Academy of Young Women, The fight against xenophobia, extremism and aggression, evidențiază extrem de concis și idealizator, condiția femeii tinere în fața necesității majore de eliminare a discriminărilor. 

Astfel, 56 Route, ca o componentă ideatică, a devenit partener vizual al acestui proiect. Simpozionul Internațional dedicat evenimentului, va avea loc în perioada 23 - 29 August, având deschiderea oficială, în Sala Mare a Institutului Cultural Român, București, în cadrul căreia va fi vernisată și expoziția 56 Route semnată Carmen Emanuela Popa.

Credeți că moda, ca fomă de artă, ar avea un impact mai mare asupra oamenilor de astăzi când vine vorba de astfel de teme?

Moda, ca fenomen particular de manifestare în domeniul artelor aplicate, și-a dobândit, de-a lungul mai multor decenii, un loc exclusivist, care au funcționat, în decursul sec. al XX-lea, ca adevărate turnante stilistice, schimbând complet chipul acestei  culturi vizuale, conferind, în multe dintre discursurile sale tematice, obiectului vestimentar, statutul privilegiat, de obiect de artă. 

Impactul, sigur, poate fi mai mare, deoarece vizarea este directă din punct de vedere emoțional. Deși nu mi-am propus acest lucru. Odată cu lansarea acestui concept, am încă o dată confirmarea afinității mele, în plan artistic, la problematicile existențiale, pe care de altfel mi-a plăcut să le studiez, încă din adolescență, trecând prin filosofia antică și până la filosofii contemporani, care au abordat fenomenul ființării, vezi Ființă și Timp - Heidegger, și / sau Fenomenologia Spiritului - Hegel. Astfel încât dacă ne raportăm la splendida curiozitate rațională a lui Noica, putem afirma că ea devine mai evidentă, în momentul în care, ea devine direct proporțională cu provocarea pe care o lansează artistul. Fiecare creație este o mărturisire de sine, așadar o bucurie.

Care credeți că sunt motivele pentru care legea privind violența în familie este aproape inutilă, dat fiind că nu le ușurează femeilor terorizate scăparea din mediul toxic în care sunt prinse?

Trecând abrupt de la un subiect la altul, violența domestică este unul dintre cele mai sensibile fenomene ale dualității motivație / acțiune, cuprins de stranietate și nonsens justițiar. Victimele acestui tip de tratament trebuie să acceadă, în primul rând la o auto - protecție, în paralel cu cea a autorităților responsabile și, în cele din urmă, la o soluționare legiferată, a fenomenului. Cea mai mare eroare care se manifestă în plaja de cunoaștere a unui om, raportându-se la societate, se referă la caracterul elementar și inalienabil, pe care îl are dreptul la viață, la siguranță și, cel mai

important, dreptul la fericire, sau altfel spus, la apărarea și desăvârșirea spiritului. Devine, odată în plus, salutară ideea UNESCO’s Academy of Young Women, și mă simt onorată să fac parte din acest proiect, și că, prin discursul vizual al lucrărilor mele, mă pot alinia acestui demers internațional antiviolență, având convingerea că unind idei, deziderate și având idealuri comune, putem lupta pentru o lume mai bună.

În calitate de artist al unei asemenea expoziții, v-ați răspuns la propria întrebare? Există un GPS psihologic sau unul afectiv?

Da, din punctul meu de vedere, GPS-ul psihologic se activează în momentul în care omul recent are acces la informație, atunci când el cunoaște mecanismele comportamentale, pe cele proprii și pe cele ale semenilor săi, mai exact, o listă scurtă a unor tipologii de temperament, orientări pe scara valorică și a scopului, cu o finalitate concretă în evoluția individuală, va fi capabil să ierarhizeze și să ia decizii în raport cu o serie de aspecte similare ce converg către o bună relaționare în plan social și intim / afectiv.

Însă, cea mai rafinată formă a unui aparat de ghidaj, rămâne GPS-ul afectiv, care dincolo de orice studiu sau strategie, înafara oricărei idei de susceptibilitate, în ceea ce privește siguranța personală și abandonul unei comunicări fluente, este orientarea care se bazează pe premizele unei libertăți plenare, pe instinctul și poematica de natură divină, care caracterizează ființa umană.

Ce fel de sentiment vă lasă finalizarea unei astfel de colecții?

Sentimentul pe care îl am la finalizarea oricărei lucrări, este întotdeauna de unire cu finele unei îndatoriri dulci și inefabile. De fiecare dată, ea este un cânt închinat omului. 

La Art Safari spuneați că oamenilor le e teamă să își mai exprime sentimentele. De ce credeți că se întâmplă acest lucru? Poate din cauză că s-ar simți vulnerabili? Dumneavoastră vă simțiți în vreun fel vulnerabilă în urma unei expoziții?

Da, motivația vulnerabilitații este cea mai prezentă în optarea pentru un stand by, când se pune în discuție exprimarea necondiționată a trăirilor vis a vis de o vocație, care astfel poate atinge planurile superioare ale virtuții, sau de un poem intim, care rămîne nedezvoltat, doar cu mijiri de metafore, și anularea definitivă a plonjării întrun mediu paradisiac, al unor trăiri, de altfel nedescoperite, prin alte mijloace. Acest joc al respirației, inspir - expir adevăruri, ale noastre, ale celuilalt, are menirea de a șlefui un cristal care poate rămâne, privat de lumină, pentru totdeauna.

Nu mă simt niciodată vulnerabilă în urma unei expoziții, deoarece nu comport nicio formă de teamă. În acel moment dețin o serie de răspunsuri la întrebările care mi se adresează, referitoare la retorica discursului, și, de asemenea, în acel moment îmbrac o haină impermeabilă a adevărurilor mele. A spune adevărul te face invulnerabil, pentru că te situezi pe tine și pe celălalt în fața unei evidențe, urmând ca fiecare să își aleagă drumul. 

Cum vedeți condiția femeii în viitor? Către ce ne îndreptăm ca societate din acest punct de vedere?

Femeia zilelor noastre are nevoie de informare solidă și de un statement în care să regăsească dreptul la egalitate, să i se respecte condiția socială, categoria profesională, etnia, religia, și nu în ultimul rând dreptul la un punct de vedere și dreptul de a alege. In același timp femeia în modernitate se particularizează, dincolo de problematicile sociale pe care le întâmpină o categorie, din păcate, destul de numeroasă, prin acces la educație, prin adaptabilitate la schimbările alerte ale

societății, prin dorința de a înțelege și a controla cu argumente estetica stilului vestimentar dar și pe cel al unui habitat, în care speră și luptă, de cele mai multe ori, pentru o armonie a mediului familial, și, extrapolat, pentru un echilibru al propriei vieți, și a celor din jur.

Având în vedere că, în acest moment, omul prezentului se află în mijlocul unui sistem dual de valori, și este pus în permanență să aleagă între valoarea excentricului  și valoarea universal umană, care este camuflată din ce în ce mai mult, putem admite o existență a unei perioade de cotitură în plan ideatic și al unei traiectorii nedefinite, în ceea ce privește viitorul societății noastre, ne aflăm la începutul unei ere virtuale, care tinde să ne surprindă cu schimbări multiple, și, cu siguranță vor depăși galopant, multe dintre obișnuințele umanității. 

De altfel, această problematică este atinsă și în abordarea conceptuală a noii mele colecții NEON. The Middle Virtual Era, care va fi lansată în luna septembrie a acestui an, și care va aduce în prim plan comunicarea din ce în ce mai anevoioasă a omului emoțional cu cel virtual, care compune, încă de pe acum o eseistică a unui non-touch, ce va pune, și mai mult, în mișcare aparatele de ghidare afectivă. Urbanul nu va putea anihila mecanica universului, iar omul va face eforturi de a toniciza emoția, degustând metafora, ca pe cea mai rară formă de nutriție.

 

http://adevarul.ro/cultura/arte/artista-carmen-emanuela-popa-editia-pilot-academiei-unesco-tinerilor-femei-femeia-zilelor-trebuie-dreptul-punct-vedere-dreptul-alege-1_599ac6c45ab6550cb82f2665/index.html