Designerul român Carmen Emanuela Popa a marcat Ziua Internațională a Păcii printr-o defilare itinerantă pe străzile Parisului, militând pentru non-violență și pace într-un context în care Europa și lumea întreagă se confruntă continuu cu diverse conflicte. Colecția vestimentară premiată pe podiumul de la Atena, Soldatul Necunoscut Contemporan, vorbește despre condiția umană de astăzi, designerul dorind, prin această acțiune, să lupte împotriva atitudinilor violente ale societății și să dezvăluie o nouă imagine a românilor în lume.
”Luptăm indirect pe fronturi paralele, iar contextul ostil ne îndeamnă de cele mai multe ori la atitudini rigide, invăluite în ignoranță, sau chiar atitudini violente. Contrastul frapant de stiluri emoționează și invită la reflectare asupra existenței noastre, astfel rigoarea hainei militare este atenuată de tutu-ul de balet, semn că inocența și candoarea pot fi atribute nedescoperite pe frontul de luptă,” spune Carmen Emanuela Popa.
Marșul intinerant a început din fața Centrului Georges Pompidou, a continuat cu Primaria Parisului(Hôtel de Ville), Catedrala Notre-Dame, Scoala Superioară Națională de Arte Frumoase, Muzeul Luvru, Piața Vandome și Opera Garnier. Destinația culminantă a marșului a fost Arcul de Triumf. Însuși designerul a purtat haina soldatului necunoscut. Din cei care au transmis parizienilor mesajul pentru pace a făcut parte și actrița Maria Dinulescu, alături de manechine românce și de naționalitate franceză, care au susținut proiectul pacifist printr-o atitudine entuziastă și deschisă.
Proiectul itinerant al Soldatului necunoscut a continuat printr-o vizită la casa de bătrâni Résidence „Les Eaux Vives”, din regiunea Saint Remy les Chevreuse. Aici, au avut loc discuții cu bătrânii despre pace și iubire, două concepte care se întrepătrund, apoi au vizionat și o proiectie video cu o colecție a designerului prezentată la Săptămâna Modei la Moscova. Directoare a instituției, Dominique Mathieu a vorbit despre contextul relațional cu oamenii pe care îi patronează, dar și despre vizita designerului Carmen Emanuela Popa, care a adus momente de emoție și destindere în rândul tuturor celor prezenți, prin mesajul Soldatului necunoscut contemporan.
https://www.youtube.com/watch?v=L2uC6X5D-CI
http://www.radiodeea.ro/carmen-emanuela-popa-paris-25952.html
http://www.amosnews.ro/un-designer-roman-la-paris-de-ziua-internationala-pacii-2015-10-01
https://www.youtube.com/watch?v=xOP24BYzhws
http://www.78actu.fr/une-designer-roumaine-aux-eaux-vives_10651/